Foarte mulți ani am fost dezindragostita de mine, sau mai bine zis nici nu știam ce înseamnă mai exact a fii îndrăgostită si de mine însămi. Cand am auzit prima data despre iubirea de sine, eram atât de detașată de mine însămi încât nu știam si nici nu înțelegeam acesta fraza, parca era vorbita intr-o limba straina pe care nu o înțelegeam deloc.
Am început sa citesc si sa studiez cat mai mult despre ce reprezenta iubirea de sine.
Asa am învățat sa am mai multă grija de mine, sa ma respect si apreciez mai mult. Sa nu mai accept orice si pe oricine in viața mea. Sa nu imi fie frica sa spun “nu” atunci cand simt ca ceva nu este bine pentru mine.
Iubirea de sine, te schimba in bine, atât in interiorul cat si in exteriorul tau.
Iubirea de sine si compasiunea sunt cheile catre o minte mai sanatoasa si liniștita.
De cele mai multe ori, noi oamenii nu realizam ca ne trăim viața in fuga. Intram in relații sentimentale sau ne petrecem timpul cu persoane care nu sunt ok pentru noi, dar o facem doar de dragul de a nu fii singuri.
Mergem grăbiți spre locul de munca, ne facem treaba si apoi ne intoarcem grăbiți spre casa cu mintea încărcată de restul zecilor de lucrurilor pe care trebuie sa le facem. Pana si mâncarea preferam sa o încălzim la cuptorul cu microunde pentru câteva secunde. Facem totul rapid cu scopul de a avea mai mult timp pentru a face si altceva.
Dar toate acestea le facem pentru a ne tine mereu ocupati si detașați de noi înșine.
Încercam sa demonstram ca suntem cei mai buni, cei mai inteligenți, ajungem sa ne comparam cu alți oameni, ne criticam pe noi pentru cea mai mică greseala si ii criticam si pe cei din jur fără a stii cu adevărat ce se intampla in viața lor.
Căutam perfecțiunea si alergam zilnic sa o atingem pe toate aspectele vieții.
Iar atunci cand rămânem singuri, ne căutam diferite activități, companie si distracții.
Facem orice, doar pentru a nu sta singuri cu noi înșine. Si asa ajungem sa ne pierdem pe noi înșine, sa uitam cine suntem si ce ne dorim cu adevărat de la viața. Mulți oameni nu își trăiesc viața, ei doar exista pe Pământ ca niste roboti si atât, din pacate.
Daca te regăsești in ceea ce am scris mai sus (si sunt sigura ca majoritatea dintre voi va regăsiți), atunci e timpul sa te opresti din tot ceea ce faci acum si sa iti pui câteva semne de întrebare in legătura cu viața ta. In special întreba-te daca “asta e viața pe care intr-adevăr ti-o dorești?”
Meriti sa iti acorzi timp si atenție, respect, sa ai mai multă răbdare cu tine, sa te ierți ptr micile greșeli si sa nu te mai judeci pentru orice. Meriti sa iti oferi iubire si înțelegere. Doar iubindu-te pe tine însăți, poti accepta si iubirea celor din exterior. Rezervă-ți putin timp zilnic si pentru tine: sa citești o carte, sa iti gatesti mâncarea favorita, sa faci sport, sa te plimbi intr-un parc, sa te uiti la un film, etc.
Trăiește prezentul fără a te gândi la ce a fost in trecut sau fără sa iti faci griji mereu in privința viitorului. Ai mai multa grija de sănătatea ta, încurajează-te si vorbește-ti frumos. Spune-ți singur acele cuvinte pe care vrei sa le auzi de la părinții tai, de la copii tai, de la prieteni sau de la partener. Universul iti va întoarce si din exterior toate acele lucruri si cuvinte frumoase pe care ti le dăruiești singur.
Ai grija sa fii mereu înconjurat de oameni pozitivi si veseli de la care ai ceva de învățat, de oameni langa care poti sa-ti construiesti ceva pe termen lung, o relație, o afacere, o prietenie sinceră. Oameni care te motivează si te susțin mereu.
Cu cat te iubești mai mult pe tine, cu atât vei fi mai liniștit si fericit. Cu atât vei fi mai determinat sa lupți pentru ceea ce iti dorești sa obtii in viața. Si asa iti vei creste si mai mult încrederea in tine. Totul pornește de la iubirea de sine! 🙂
Descoperă mai multe la Lumea Sabinei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.