Vindecarea copilului interior

Este suficient sa ne analizam corpul (in timp ce ne gândim la vechile răni din trecut), si v-om observa ca in emotiile si mintea noastră, ceva s-a activat imediat.

Cel mai adesea, sesizam comportamente impulsive sau obsesive, reactii negative si exagerate, emotii care par sa ne arda interiorul ori scenarii mentale, care par sa ne catapulteze intr-un trecut sau viitor de cosmar. Emoții care ne creaza o stare de panica si frica.

Sunt perioadele in care intram in starea de pilot automat si nu mai suntem ancorati in momentul prezent, deoarece traumele trecutului ne bantuie si devenim extrem de anxiosi sau distanti, difuzi sau controlori, manipulatori sau perfectionisti, indiferenti fata de semeni ori subjugati in relatiile apropiate.

Vindecarea ranilor interioare – daca ne asumam responsabilitatea fata de acestea.

Sa ne intoarcem in copilarie, cu mintea adultului din prezent, si sa analizam partile mai putin frumoase ale povestii noastre de viata.

Insa recunoasterea si analiza nu sunt suficiente pentru vindecare, deoarece aceasta este posibila doar daca ne revolutionam raportarea la sine – incepand sa ne vedem cu alti ochi, cu o perceptie definita de autocompasiune si pretuire fata de noi înșine.

Asumandu-ne, astfel, rolul de parinte iubitor al copilului care tanjeste dupa acceptare neconditionata si înțelegere, de ani buni.

Analiza si cunoasterea de sine sunt esentiale pentru rescrierea psihologica a povestii noastre de viata, dar, in absenta iubirii de sine, tot procesul poate fi inutil.

De foarte multe ori, oamenii cad in capcana razbunarii, incercand, la varsta adulta, sa-si abuzeze, sa-si dispretuiasca sau sa-si raneasca parintii pentru erorile facute de acestia in copilarie. Insa asta este o alta strategie a copilului ranit, una in care, din victima, devenim agresor, amagindu-ne cu iluzia vin­decarii.

Vindecarea presupune o munca constienta, in care noi acceptam ca parintii nostri au facut ceea ce au stiut ei cel mai bine la momentul respectiv.

Furia pe care o simtim in prezent, este o dovada a faptului ca drepturile noastre psihologice in copilarie au fost incalcate, iar daca procesul terapeutic decurge fluid, ura va fi urmata de tristete si apoi de frica, dupa care vom ajunge la bucuria faptului ca suntem niste eroi care au supravietuit provocarilor dure ale trecutului.

Acesta este scopul vin­decarii, reconectarea la latura puternica din noi si la dobandirea curajului de a merge mai departe, eliberati de umbrele trecutului.

Cand vom indrazni sa ne iubim pentru ceea ce suntem si nu pentru ceea ce „trebuie sa fim“, atunci putem spune ca relatia cu sinele noastru este pe cale de vindecare, atunci vom putea renunta la armura per­fec­tionismului, ne vom elibera de sub tirania rusinii si vom vedea frumusetea sufletului nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.